Blue-White Ladies’ Weblog

  • Blogroll

    • Blue-White Ladies
    • Coltul Ultra’
    • Drepturile Suporterilor
    • Eroii nu mor niciodata
    • NU VOM RENUNTA
    • Romanian Ultras
    • Romanism.net

Interviuri ultra’: “În peluze, cu fulare, ultra`, nu admiratoare! Fără discriminare!”

Posted by Dodo on July 30, 2008

Interviu postat pe “Un colt ultra’ uitat de lume”

Intr-o “lume a barbatilor” asa cum le place unora sa spuna despre “lumea peluzelor”, cu toate ca vrem sau nu, ca ne place sau nu, exista si fete. Iar unele au avut mai multe curaj si s-au organizat in grupari. Prima grupare de fete care a avut activitate in peluzele din Romania a fost infiintata la Craiova. Ele se numeau simplu “Girls”. Apoi le-au mai urmate exemplul fetele de la Rapid – “Granata Girls”, Iasi – “Blue White Ladies”, Dinamo – “Power Puff”, Timisoara – “Banatica”, U Cluj – “Kamikaze”, CFR Cluj – “Ablaze” si Constanta “South Girls”. De ce au facut acest pas, cum se simt in peluze, ce realizari au avut, la toate aceste intrebari vom primi raspunsuri intr-un serial de interviuri realizate de Dodo de la BWL. Incepem, cum era firesc cu fetele de la “Girls”.

BWL: Bună. Te rog să te prezinţi în câteva cuvinte.
Adriana:
Salut, sunt Adriana, suporteră a Universităţii Craiova şi am făcut parte din grupul “Girls” în perioada sa de activitate.

BWL: În ce an ai ajuns pentru prima oară pe stadion? Dar în peluză?
Adriana:
E greu de spus exact anul, pentru că s-a întâmplat foarte timpuriu. Să fi avut vreo 5-6 ani, căci tata mă purta frecvent după el la stadion, dar primul meci pe care mi-l pot aminti detaliat şi care m-a marcat a fost Craiova-Steaua (3-2) în 1997. Aveam aproape 12 ani şi de atunci am început să merg aproape la fiecare meci de pe „Oblemenco“ cu tata sau cu băieţii din generală. Tata avea un loc preferat, la Tribuna I lângă „tunel“. Spunea că de acolo se vede bine meciul dar şi jucătorii când ies…
Au urmat 3 sezoane nebune pentru Craiova (`97-`98, `98-`99,`99-`00) în care rar pierdeam vreun meci acasă şi din care am o grămadă de amintiri de la meciuri. Îmi vin acum în minte meciul cu Foresta în care nu mai înscriam odată sau meciul de pe Extensiv în care tot stadionul huiduia şi ameninţa echipa gazdă, care conducea Craiova, până când Ştiinţa a reuşit în sfârşit să revină. Să nu zic de meciul cu Rapid din `98, care e deja istorie. Am aflat atunci că există ceva mai presus de scor, şi anume să fii oltean şi mândru de echipa ta.
A fost perioada când am simţit că mă dezvolt ca suporter, adică în afară de faptul că mergeam la meciuri, citeam mult despre istoria Craiovei, iar una dintre cărţile care m-a influenţat enorm atunci a fost “Campioana unei mari iubiri” de Laurenţiu Dumitrescu. Râdeam şi plângeam citind-o. La ea se adaugă caietele cu însemnări, numerele din „Sportul“ şi „Înainte“ pe care le-am găsit acasă alături de fanioane de la o grămadă de meciuri, între care cele cu Fiorentina, Bordeaux sau Kaiserslautern. Sunt îngălbenite, dar cred că azi constituie o valoare…
E aproape imposibil să fii craiovean şi să fii pasiv într-o zi în care Ştiinţa are meci şi străzile vuiesc în alb şi albastru, e aproape imposibil să nu iubeşti această echipă mai ales când te naşti într-o familie ai cărei membri sunt hipnotizaţi de vremurile Craiovei Maxima şi ţi le povestesc mereu.
Treptat însă, dezamăgiţi că timpul nu se mai întoarce, mulţi dintre suporterii generaţiei Craiovei Maxima s-au retras de la stadion, netrădându-şi echipa, dar suspinând pentru ea altfel: din faţa televizorului, cu o bere în faţă. E o discuţie prea largă ce nu-şi are rostul acum. Dar a fost şi cazul tatălui meu, iar eu, nemaiavând însoţitor la meciuri şi cu microbul alb-albastru adânc în sânge deja, m-am îndreptat spre peluză, acolo unde ştiam că meciul se trăieşte la maxim. Era şi timpul, crescusem… Începea sezonul 2000-2001.

BWL: Cum ai ajuns să faci parte din galerie?
Adriana:
Aşa cum am spus mai sus, nu mai era cale de întors. Trăiam toată săptămâna cu gândul la weekend. Mergeam în Peluza Sud încercând să mă „lipesc“ lângă fratele meu sau lângă vreun cunoscut. Îmi plăcea să stau în picioare şi să cânt, învăţasem imnurile şi toate cântecele de peluză. Nu ştiam prea multe despre grupuri, vedeam galeria ca pe un ansamblu. În 2001 mi-am făcut legitimaţie de membru al fan club Blue-Lions Craiova.

BWL: Cine şi de ce s-a gândit să înfiinţeze o brigadă de fete la Craiova?
Adriana:
Era iarnă, în pauza competiţională a sezonului 2001-2002, când am primit o propunere să intru în grupul Teste Matte, băieţii mă ştiau de la meciuri, eu venind uneori cu alte fete. Atunci ne-a venit însă ideea că ne-am putea organiza într-un grup de fete. Am stat o grămadă de timp să ne alegem nume de grup, până la urmă am ales simplul „Girls“, căci era şi unicul grup de suportere din ţară. Imaginează-ţi că mulţi aveau probleme în înţelegerea şi pronunţarea chiar şi a acestui nume. Astăzi aş spune altfel unui grup de fete de aici, fără anglicisme sau italienisme, aş spune simplu „Fetele din sud“, sudul având semnificaţia peluzei şi pe cea geografică.
Nu ne-am propus să fim ultras, ci doar să fim un grup care să meargă la meciurile Craiovei. Conduita a venit însă pe parcurs. Sunt de părere că devii ultras, nu te naşti, că tot era polemica asta odată. Ne-am făcut banner, ne-am achiziţionat fulare, mergeam la meciuri organizat şi cântam. Dacă nu ar fi fost Girls, aş fi intrat probabil în Teste Matte. Era cel mai fervent şi numeros grup, un grup de la care am învăţat multe, la ale cărui întâlniri participam. Ne întâlneam înainte de meciuri în Brazdă şi cele două grupuri mergeau împreună la meciuri cântând, erau vremuri frumoase.

BWL: În ce a constat activitatea voastră şi care au fost cele mai importante realizări?
Adriana:
Am participat la majoritatea acţiunilor
Peluzei Sud în cei patru ani de existenţă şi am încercat să ne aducem contribuţia când s-a putut.
Noi priveam fiecare meci, fiecare deplasare pe care reuşeam să o facem sau fiecare mesaj şi obiect personalizat, ca pe o realizare. Cred că aşa gândeşte fiecare grup. O mare realizare era ca la 16 şi 17 ani, inventând fel de fel de scenarii părinţilor, de multe ori anevoioase şi cu urmări, să putem face deplasări gen Timişoara, Bucureşti, Constanţa… La Timişoara, în 2003 şi 2004, am mers cu o grămadă de bani şi am lipsit tot weekendul de acasă, pentru că părinţii ştiau că suntem în excursii, altfel nu am fi avut cum să facem deplasările. Pentru mine era în regulă la meciurile de acasă, dar unele fete trebuiau să inventeze mereu motive plauzibile să iasă din casă chiar şi la meciurile astea. Le ţineam eu tricourile şi fularele şi le duceam la locul întâlnirii…
Erau alte vremuri, ne-am făcut de trei ori bannerul până să fim complet mulţumite. La Zalău, la meciul de Cupă din 2004, pentru că cele mai multe dintre noi nu aveau cum să ajungă şi nici bannerul nu avea cum să fie trimis, fetele din „Girls“ din Cluj au cumpărat pânză şi vopsea şi au încropit un mic steag de gard cu Girls, fiind şi singurul grup prezent atunci la meci.
Tot la realizări poate fi încadrat mesajul din martie 2003, „Girls – de 1 an în Peluza Sud“, pentru că a fost printre primele mesaje de grup, nu de galerie. L-am făcut în spatele blocului, cu spray, şi arăta cam urât faţă de următoarele noastre mesaje.
Ne-am făcut multe lucruri personalizate, de la steaguri, tricouri şi fulare la brelocuri şi insigne, toate în alb şi albastru, am vrut să menţinem această linie tradiţională în culorile cele mai frumoase. Despre finanţare? Haha, din banii părinţilor iar în liceu şi din…alocaţie!

BWL: Care au fost motivele care au dus la desfiinţarea Girls?
Adriana:
Începea returul în singurul sezon al Ştiinţei în Divizia B, iar noi eram total dezorganizate. De fapt, de când ne-am împărţit în diverse centre universitare gen Bucureşti şi Cluj şi prea puţine au rămas în Craiova, ne-a fost mereu greu să ne strângem în număr mare la meciuri. Meciurile din Craiova au devenit şi ele deplasări pentru noi. Pentru cele studente în Bucureşti, a merge la Popeşti-Leordeni, la Otopeni, la Ploieşti, Mioveni şi la restul echipelor din „B“ pe care le-a întâlnit Craiova nu era ceva greu, dar ce puteam să le cerem celor de la Cluj?! Rar veneau chiar şi la familie, în Craiova… A fost o izbucnire în care am preferat desfiinţarea în loc de mediocritate. Poate s-ar mai fi putut face ceva, gen o campanie de recrutare a altor suportere, dar era foarte greu…

BWL: A suferit grupul vostru multe modificări (mă refer la membre) de-a lungul celor 4 ani?
Adriana:
În general am rămas acelaşi nucleu constant de la început. Au fost însă şi anumite fete care au făcut parte din „Girls“ temporar şi la care ulterior am renunţat sau au renunţat ele din varii motive, principalul fiind că pur şi simplu nu se potriveau principiilor grupului şi nu veneau la meciuri constant.

BWL: Care era „condiţia“ pentru fetele care doreau să intre în brigada voastră?
Adriana:
Era condiţia normală de bun-simţ, adică să le placă şi să vină la meciuri constant ca să încurajeze Ştiinţa şi să nu fie nişte piţipoance, că tot e la modă acest cuvânt. Înţelegi ce vreau să spun. Sunt meciuri importante la care peluza e plină de fete, dar câte dintre acestea mai vin după două înfrângeri consecutive ale echipei şi nişte gaze lacrimogene în peluză? De exemplu, la un meci cu Dinamo acasă, ne-am întâlnit în peluză cu nişte colege de liceu. Noi eram cântând la locul nostru, cu fulare şi tricouri. Ele erau într-o cu totul altă ţinută. Ne uitam unele la altele şi ne simţeam penibil că celelalte există acolo şi în acel mod. Erau pur şi simplu două lumi diferite.

BWL: Ce crezi că a facut posibilă existenţa timp de 4 ani a brigăzii voastre?
Adriana:
Categoric, în primul rând iubirea extremă pentru tot ce-nseamnă Ştiinţa şi apoi entuziasmul, idealismul nostru. Eu am plâns când am auzit prima oară cuvântul „blat“ sau faptul că unii băieţi din galerie iau bani de la conducătorii de club. Am aflat târziu de partea asta murdară a fotbalului şi a peluzelor, abia la sfârşitul epocii Neţoiu am înţeles. Dar m-a maturizat mult. Apoi, alţi factori au fost prietenia dintre noi şi, cred, chiar şi educaţia. Nu în ultimul rând contextul, faptul că atunci brigăzile din galeria Craiovei erau mult mai unite, iar perioada în care am activat a fost totodată perioada de vârf, cea mai nebună şi frumoasă pe care a avut-o galeria noastră.

BWL: Cum apreciezi evoluţia grupului în acei ani în care aţi activat?
Adriana:
În general se merge de la un entuziasm excesiv la o maturizare, închegare a grupului, materializată prin elemente care să contureze o identitate mai precisă a grupului: o constanţă a membrilor, mai multe materiale de grup, etc. Şi la noi a fost cam în acelaşi stil. Apreciez evoluţia „Girls“ ca pe una constantă şi ascendentă. Sigur că există momente mai proaste la fiecare grup, iar marele regret care rămâne e că am fi putut face mai mult.

BWL: Care a fost cel mai frumos meci trăit de Girls? De ce?
Adriana:
În niciun caz nu mă pot opri la unul singur! Au fost atâtea… Încerc să fac un top 5, deşi mi-e foarte, foarte greu: 1. Meciul de debut „Girls“ bineînţeles, Craiova-Steaua, 16 martie 2002, pentru că a fost meciul pe care l-am aşteptat 3 luni iar debutul nostru a fost unul reuşit, pentru că s-a desfăşurat într-o zi istorică pentru Craiova (oltenii ştiu de ce), pentru că s-a terminat cu victorie şi pentru că mesajul de la acea coregrafie stă şi acum mărturie pe fularele noastre; 2. Craiova-Ceahlăul, 30 noiembrie 2002, pentru că a fost fantastic să trăieşti „visul unei nopţi cu fotbal“ pentru prima oară în nocturnă alături de 40 000 de oameni care simt ca tine. A fost şi pentru prima oară când am ţinut o torţă. 3. Timişoara 2003, pentru că ne-am organizat să plecăm singure în deplasare şi a fost una dintre cele mai frumoase. 4. Craiova-Dinamo, 21.11.2004, pentru atmosfera minunată şi amintesc şi mesajele semnate de noi la acel meci: „De 10 ori mai mulţi în 50 de ani, capitala s-a umplut de ţărani“ şi „GIRLS – supradoză de alb-albastru“. 5. România-Bosnia la Craiova, 7 iunie 2003, un meci de neuitat, iar grupul a fost foarte numeros şi bine organizat. Au mai fost două deplasări în Giuleşti şi chiar şi una în Piteşti la început de sezon în care mi-am spus „asta e cea mai frumoasă deplasare“ dar de prea multe ori am gândit aşa, deci gata, mă opresc aici.

BWL: Care era relaţia voastră cu ceilalţi membri ai peluzei? Eraţi respectate, vi se aprecia munca?
Adriana:
Relaţia era una de colaborare. Respectul şi aprecierea au venit cu timpul, poate că la început era greu să acorzi încredere unor fete de 16-17 ani, mai ales că nu mai existaseră antecedente, mă refer la grupuri de fete cu o activitate durabilă în peluzele româneşti.

BWL: Aţi participat la incidente cu jandarmii sau cu membrii altor galerii?
Adriana:
N-au prea fost incidente de acest gen, i-am susţinut însă pe ultraşi în acţiunile lor împotriva abuzurilor forţelor de ordine, pentru că am avut de-a face cu jandarmii şi am văzut cât de limitaţi se dovedesc a fi când e vorba să-ţi confişte un mesaj inofensiv sau să folosească orice mijloace doar ca să nu te exprimi, de la gaze lacrimogene sau pulane împrăştiate aleatoriu în peluză până la a te lua forţat la secţie chiar dacă nu ai făcut nimic, aşa cum s-a întâmplat în tur anul trecut după meciul din Giuleşti. La Steaua a fost şi mai grav, atunci când s-a tras…

BWL: Cum e să fii ultras într-o brigadă de fete? Crezi că e mai greu decât pentru un băiat care activează într-o brigadă ultras masculină?
Adriana:
Poate că da, căci îţi câştigi mai dificil credibilitatea şi deci ajungi mai greu să reprezinţi o voce cu grupul tău. Au fost unele momente când mi-am dorit să fiu băiat în peluză, de exemplu la ultimul meci pe teren propriu în sezonul 2003-2004, cu Steaua, când Pleşan a rupt bannerul „Girls“. La un moment dat în timpul meciului, am strigat „Sunteţi penibili!“ galeriei steliste care afişase un mesaj jenant, prea insignifiant să-l mai ţin minte oricum. Steaua conducea cu 1-0, iar Pleşan a crezut că le strigăm lor, jucătorilor Craiovei, aşa că, la final, după golul egalizator al lui Luţu, Pleşan s-a îndreptat nervos spre galerie şi a tras de bannerul nostru. Cred că dacă ar fi făcut asta oricărui alt grup, ar fi fost „mort“. Nu ne vedea să credem ce s-a întâmplat, şi tot ce am putut să facem a fost un mesaj la primul meci acasă cu Farul în sezonul care a urmat („Pleşan, ne-ai rupt bannerul, nu am uitat / Fără respect, eşti căpitan dezonorat!“), însă nu am fost lăsate să intrăm cu el pe motiv că scria…dezonorat! Asta că tot vorbeam de jandarmi, care uneori aveau nevoie de traduceri „autorizate“ ca să putem intra cu bannerul „Girls“. De atunci a început şi declinul lui Pleşan la Craiova – unde cred că nu ar mai fi fost respectat – a fost înlocuit în acel meci, iar ulterior a şi plecat de la Ştiinţa.
Apoi, există scursurile fiecărei peluze care sunt gata să se ia de tine mereu, doar pentru că eşti fată. Dar din moment ce am ales drumul ultras, drumul peluzelor şi al acestui mod de viaţă, trebuie să ne asumăm aceste mici neplăceri şi să nu ne plângem, că doar de-aia vrem să avem drepturi egale în peluză.
Cert e că atâta vreme cât există discriminare şi gândire stereotipa, fetele vor avea mereu un dezavantaj de care e bine să nu se lase afectate. Într-o legendă a unei poze de ziar, în care apăream pe gard şi cu fulare pe faţă, am fost numite „admiratoarele alb-albaştrilor“. Nimic mai jenant. A urmat mesajul nostru: „În peluze, cu fulare, ultra`, nu admiratoare! Fără discriminare!”
Nu în ultimul rând, trebuie să combaţi mereu sau să-ţi astupi ochii şi urechile la atitudinea celor din jur, care nu au nicio treabă cu fotbalul sau peluzele. Pe tine nu te-a întrebat nimeni niciodată „ce cauţi tu între golanii aia“?

BWL: Aţi fi preferat ca în acea perioadă să aveţi concurenţă, să mai existe şi alte brigăzi de fete la alte echipe, sau a fost mai bine că eraţi singura brigadă feminină din ţară?
Adriana:
Concurenţa generează competiţie, iar competiţia te face să vrei să fii mereu cu un pas înaintea rivalilor, şi deci ne-ar fi stimulat la mai multe acţiuni, mesaje, etc. Ar fi fost benefic. Pe de altă parte, e mereu frumos să fii unic. Noi ne mândream cu asta, mai ales că existam la Craiova, acolo unde totul e posibil.

BWL: Ce părere ai despre brigăzile de fete care activează acum, în peluzele din România, nefăcând comparaţie cu vremurile în care aţi activat voi?
Adriana:
Am o părere bună, îmi place ce văd. Cred că la Cluj sunt cele mai bune grupuri de fete, asta şi datorită concurenţei şi a rivalităţii, cum spuneam mai sus.

BWL: Te rog să-mi spui care e diferenţa dintre brigada voastră care a activat între 2002-2006 şi brigăzile feminine care activează acum?
Adriana:
Nu ştiu dacă e vreo diferenţă între grupuri ca atare, atâta vreme cât bănuiesc că şi grupurile de acum s-au înfiinţat pe baza aceloraşi principii: iubirea necondiţionată a echipei, cunoaşterea istoriei sale şi plăcerea imensă de a veni în peluză pentru a o încuraja. Şi numărul de membre e cam la fel, căci numărul de fete ultras a rămas totuşi restrâns. Ca vârstă, poate eram un pic mai mici (la înfiinţare toate membrele „Girls“ aveau 16 ani) şi oricum astăzi fetele se maturizeată mult mai rapid, iar ăsta e un lucru pozitiv pentru ele, în acest context mă refer.
Există categoric o diferenţă generată de timp. Atunci nu prea se ştia de ultraşi. Cu greu făceai rost de nişte materiale. Astăzi internetul e plin de aşa ceva, grupurile se documentează mai mult, au mai multă grijă de imaginea lor, de la numărul de acţiuni până la look. Aici e însă şi un dezavantaj, ajungi să arăţi la fel ca ceilalţi. Şi la coregrafii, uite la grupurile de fete, dacă au văzut că unul a avut mesaj sau coregrafie la un an de la înfiinţare, au făcut şi celelalte.

BWL: Despre brigăzile de fete din afara României, care e părerea ta? Ai vreo brigadă preferată?
Adriana:
Nu vreau să mai vorbesc din auzite. Am stat chiar la un derby anul trecut în galerie la Porto şi mă aşteptam la mai multe de la SuperQueens, după câte auzisem, în schimb am văzut doar un mic steag de gard şi câteva fete neorganizate. Cred că e un declin al mişcării ultras feminine în ţările vestice. Am văzut în schimb nişte imagini care mi-au plăcut tare mult cu un grup de fete din Rusia, despre care, din păcate, nu ştiu detalii.

BWL: Acum, ai mai lua-o de la capăt cu o altă brigadă de fete la Craiova? De ce?
Adriana:
Aş lua-o de la capăt ca să mai trăiesc ce am trăit şi pentru că încă îmi place acest stil de viaţă şi de încurajare a echipei. La nivel organizatoric, pretenţiile mele au crescut însă şi e greu în contextul actual la Craiova să organizezi un grup bun. Cu siguranţă eu nu aş putea face acest lucru de la distanţă, dar, da, aş face parte dintr-un grup de fete ultras la Craiova.

BWL: În momentul de faţă mai faci parte din galeria Craiovei? Daca da, Nord sau Sud?
Adriana:
La Craiova îmi par acum nişte grupuri disipate şi nu o galerie compactă aşa cum obişnuia să fie. Nu fac parte din niciunul dintre ele. Merg la meciuri în Peluza Sud, acolo-s toate amintirile mele. Sunt câţiva oameni pe care ii apreciez şi în Nord, dar e inutil să mă mut doar de dragul de-a mă muta. Oricum, meciul se vede la fel de prost şi din Sud şi din Nord.

BWL: Mai sunt şi alte membre din fosta brigadă, care vin în galerie, sau doar tu?
Adriana:
Sunt, dar din păcate nu în mod constant, din varii motive.

BWL: Aţi mai păstrat legătura după ce brigada voastră s-a desfiinţat?
Adriana:
Cele mai multe dintre noi am fost prietene dinainte să înfiinţăm „Girls“, aşa că prietenia noastră nu s-a încheiat şi nu o va face niciodată, sper. Din februarie 2006 s-a rupt însă ceva, şi niciodată nu va mai fi la fel cum era în vremea „Girls“…

BWL: Acum, sunt multe fete în peluza craioveană?
Adriana:
Da, Craiova are o mulţime de suportere şi multe dintre ele vin în peluză.

BWL: Ce le-ai sfătui pe fetele care în momentul de faţă ar vrea să înfiinţeze o brigadă?
Adriana:
Să-şi creeze o identitate proprie, să nu stea în umbra vreunui alt grup ultras. Să aibă curaj şi să se exprime. Nu în ultimul rând, să nu se mai uite atât de mult la trecut cu regret că nu au activat atunci. Am observat asta la grupurile de acum (nu neapărat de fete), se documentează şi privesc cu regret că nu au trăit vremurile mai vechi şi pornesc din start cu dezamăgire, pesimism şi neîncredere. La polul opus, altele vor să schimbe totul radical şi au uitat să se bucure cu nişte beri la o coregrafie înainte de un meci.
Noi regretam mereu că nu am trăit vremurile Craiovei Maxima, iar azi se regretă peluzele anilor 2000…

BWL: Sunt încă mulţi care cred că locul femeilor nu e pe stadion, în special în galerii. Crezi că ai putea sa spui câteva lucruri acum, pentru a-i convinge contrariul?
Adriana:
E ultimul lucru cu care aş mai avea răbdare acum, după atâţia ani de stadion, să combat teoriile unora care gândesc şi vor continua să gândească în clişee. Dacă-ţi iubeşti echipa, istoria, culorile la maxim, îţi place fotbalul, te pricepi, şi adori să cânţi în peluză, ar trebui să stai acasă doar pentru că eşti fată?! E absurd. Eu ştiu că am făcut mult mai multe pentru echipa mea decât unii care-şi petrec timpul doar criticând. Poate grupurile de fete existente acum, prin activitate şi continuitate, vor reuşi să mai schimbe din opiniile astea.

BWL: Care crezi că e definiţia unui Ultras din România?
Adriana:
Din România sau nu, ultrasul trăieşte acelaşi tip de întâmplări, revelaţii şi se confruntă în mare măsură cu acelaşi tip de probleme. Poate că ultrasul român e cam inconstant şi confuz, s-a rătăcit între curente, dar sunt alţii mult mai în măsură decât mine să-şi spună opinia la această întrebare.

BWL: Crezi că este greu să fii ultras în zilele noastre în România? Ce implică?
Adriana:
Da, e greu, pentru că acum toţi sunt împotriva ultraşilor, politicieni, mass-media, forţe de ordine, conducători de club sau oameni din jur, iar ultraşii sunt oameni – ba chiar nişte oameni extrem de pasionaţi şi perseverenţi – şi nu sunt impecabili, greşind în unele momente mult aşteptate de cei enunţaţi mai sus. Mult mai numeroase sunt însă momentele când ultraşii au dreptate, fiind şi cei mai ataşaţi şi interesaţi de echipă. Măcar oamenii şi presa din Craiova ar trebui să nu uite episodul Neţoiu. Acei “50 de derbedei” au fost primii care au deschis ochii şi au salvat ce s-a mai putut salva din Craiova…
În prezent însă ultrasul român trebuie să se zbată, pe lângă problemele personale, şi cu atitudinea socială care s-a creat în defavoarea sa, şi ăsta nu e scopul de a fi ultras, să dai lămuriri de ce ai ales să fii aşa şi ce reprezintă asta.

BWL: Crezi că fenomenul ultras din România merge înspre rău? Care crezi că sunt motivele? Crezi că e şi internetul „vinovat“ pentru această schimbare?
Adriana:
Cum spuneam, sunt alţii mai în măsură să judece întreg fenomenul din România decât mine. Eu am fost şi plecată o perioadă destul de lungă din ţară cu bursă şi am omis multe lucruri. Ce pot să spun e că la mine în peluză nu-mi place ce am găsit, e cert că lucrurile nu mai sunt cum erau. Poate că e o lipsă de comunicare între vechea şi noua generaţie, sau poate că noua generaţie are un nou sistem de a înţelege şi simţi fenomenul după toate schimbările din ultimii ani, în care, da, se încadrează şi internetul. Acum parcă se dă o mai mare importanţă lookului, pozelor, filmuleţelor de pe youtube, discuţiilor virtuale decât meciurilor propriu-zise. Prea multă energie se pierde pe internet. Nici nu mai trebuie să ţii minte vreun mesaj, vreo coregrafie de la vreun meci la care ai participat, că oricum le găseşti pe net, alături de alte sute de poze şi filmuleţe. Noi nu cred că strângem 20 de poze cu „Girls“ din patru ani, dintre care una am furat-o dintr-un ziar de la sala de lectură din Biblioteca Judeţeană din Craiova…

4 Responses to “Interviuri ultra’: “În peluze, cu fulare, ultra`, nu admiratoare! Fără discriminare!””

  1. ultras_otelul said

    e frumos sa vezi fete pe stadion….dar pacat ca s-a ajuns chiar pana la a-si face brigazi…e prea mult…dupa parerea mea….asta este….respect ptr curaj…dar toate au o limita…

  2. sorex said

    fetele noastre sunt Alb Albastre!

  3. stegarul88 said

    pkt k nu sunt mai multe fete pe stadioane…… e foarte frumos acest interviu….sh cel mai urat lucru ce nu vad eu , e k pe stadioane sufla vantu in loc s fie plin sh s cante cu toti pt echipa locala sh culorile a echipelor preferate…….. pt cine mai citeste aceste cuvinte s nu le ignore, ci s inteleaga k a fii pe stadion e cel mai frumos lucru dp pamant, sh ultras nu inseamna hooligan. Respekt Fetelor.

  4. specialguest said

    fetele…. hai reorganizati va … sa va iau steagu de gard sa vad propun “fair fight” pentru inapoierea lui :)))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: